Cel mai important eveniment tehnologic din lume care a debutat joi a marcat un important punct de cotitură în industria video din întreaga lume: cei mai mari producători de televizoare au anunţat rând pe rând semnarea de acroduri cu televiziuni din SUA pentru canale TV 3D, care vor prinde viaţă încă de anul viitor. Panasonic şi Sony sunt principalele branduri care au decis să facă acest pas important, iar în horă au intrat televiziuni precum Discovery şi ESPN. "Acum 10 ani, cel mai mare entuziasm la atât la CES, cât şi la Hollywood, a fost stârnit de posibilităţile cinematografiei şi televiziunii digitale. În această săptămână, la CES toate discuţiile se poartă în jurul 3D-ului", scriu jurnaliştii de la Boing Boing.
Iminenta lansare a unui Tablet pe care o pregăteşte anul acesta Apple i-a pus în gardă pe cei mai mulţi dintre competitorii companiei conduse de Steve Jobs. La CES au început să curgă cu astfel de device-uri, iar cel care a ţinut să se remarce cel mai tare a fost Slate-ul prezentat de Steve Ballmer de la Microsoft. Aparatul lansat în colaborare cu HP a fost lăudat şi hulit deopotrivă de presa de specialitate: are un touchscreen şi un design svelt, însă rulează pe Windows 7 şi e destul de butucănos. Sony a lansat la rându-i un Dash Tablet, de 7 inci.


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu